În gestiunea Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor” se află 870 de poduri poziționate pe drumurile publice naționale, lungimea totală a acestora fiind de circa 21 de kilometri, transmite CURENTUL.
Șapte dintre poduri traversează râul Nistru, iar cinci trec peste râul Prut.
În funcție de starea tehnică a acestora, nesatisfăcătoare sunt 203 poduri, satisfăcătoare 326, în stare bună – 341 de poduri.
Podurile care sunt clasate în stare nesatisfăcătoare, urmează a fi prioritizate în programe de elaborare a expertizelor tehnice, ulterior în programe de elaborare a soluțiilor de proiect privind reparația capitală. Pentru cele în stare bună și satisfăcătoare sunt efectuate în permanență lucrări de întreținere curentă și periodică.
În prezent, sunt în reparație 34 de poduri, lucrările fiind executate din mijloacele financiare ale fondului rutier. De asemenea sunt în proces de reabilitare 59 de poduri în cadrul proiectelor de reabilitare a drumurilor naționale finanțate din surse externe. Durata de executare a lucrărilor este multianuală, în funcție de complexitatea și lungimea traseelor contractate.
Actualmente sunt în proces de expertizare sau elaborare a proiectelor de execuție privind reparația, remedierea defectelor și/sau degradărilor atestate circa 100 de poduri, acestea fiind prioritizate și propuse ulterior pentru a fi incluse în programele de reparații pentru următorii ani.
Câteva dintre proiectele finalizate în anii 2020 – 2021 sunt:
Construcția podului peste râul Bîc și pasajului peste calea ferată pe drumul național M1 Frontiera cu România – Leușeni – Chișinău – Dubăsari – frontiera cu Ucraina, km 95-96 din municipiul Chișinău;
Rеconstrucția podului ре drumul G71 R3 – Ialoveni – Băcioi – Sângera – R2, km 2 din orașul Ialoveni;
Rеconstrucția podului peste râul Răut pe drumul G52 G50 – Cașunca – Prodănești – R14, în preajma localității Ștefănești din raionul Florești;
Construcția pasajului peste calea ferată de pe drumul R16 Bălți – Fălești – Sculeni, km 18+800, finanțată prin împrumutul acordat Guvernului RM de către Banca Europeană de Investiții;
Reparația podului de pe drumul R35 Comrat – Cantemir – R34, km 9+580;
Reparația podului de pe drumul G75 R6–Peresecina–Hîrtopul Mare–Cruglic–G72, km 22+140;
M3 Chişinău – Comrat – Giurgiuleşti – frontiera cu România, km 4+010;
Finalizarea primei etape de reparație a podului peste râul Prut, pe drumul M1, km 0+000, Leușeni, etc.
În proces de reparație sunt podurile de pe drumurile naționale:
M3 Chisinau – Giurgiulesti, km 151+25;
M3 Chișinău – Giurgiulești, 170+458;
M3 Porumbrei-Cimișlia;
M5 Frontiera cu Ucraina – Criva – Bălți – Chișinău – Tiraspol – frontiera cu Ucraina, km 133,71, Bălți;
Podul peste râul Nistru pe drumul R5, Vadul lui Vodă;
Podul de pe drumul M1, km 108.97, Hrușova;
R21 Orhei – Bravicea, tronsonul Vatici – Morozeni, km 13, 60;
R26 Bender – Căușeni – Cimișlia, km 72+945; 75,95; 76+485; 80,95;
R30 Anenii Noi–Căuşeni–Ştefan Vodă–frontiera cu Ucraina (drum de ocolire a s. Troiţa Nouă), km 13+200;
G21 Cimișlia – Iargara – Sarata Nouă, km 21,08;
Și altele.
Pentru reabilitarea podurilor clasate în stare tehnică nesatisfăcătoare și satisfăcătoare sunt necesare fonduri în valoare de circa 5,4 miliarde de lei (270 milioane euro).