Agenția „Moldsilva” anunță că, 800 de silvicultori din cadrul entităților silvice subordonate Agenției, susținuți de cetățenii țării din diverse structuri și domenii de activitate, au inițiat la 24 octombrie, curent, acțiunile Campaniei de Înverzire a Plaiului „Un arbore pentru dăinuirea noastră”, informează CURENTUL.
„Lucrările de regenerare în fondul forestier național, au mobilizat, fără excepție, angajații întreprinderilor silvice teritoriale, iar plantările de arbori, ajutorarea regenerării naturale prin semănatul sub masiv, lucrările de completare cu puieți, scoaterea și sortarea acestora din pepiniere, au fost acțiunile ce au caracterizat aportul silvicultorilor, dar și îndemnul pentru întreaga societate. Materialul săditor, repartizat la toate sectoarele solicitate, este, în mare parte, rodul muncii silvicultorilor de la Iargara, Telenești și Tighina, care au avut grijă ca succesul campaniei de înverzire să pornească de la cele mai timpurii etape”, se spune într-un comunicat de presă.
Potrivit „Moldsilva”, startul acestor lucrări importante pentru fondul forestier aduce realizarea practică a unor planuri îndrăznețe și realiste pe care silvicultorii sunt ferm angajați să le pună în practică, formulate conform necesităților stringente ale pădurii:
· crearea culturilor silvice în fondul forestier pe o suprafaţă de cca 697 ha utilizând cca 3,5 milioane de puieţi şi încorporând în sol 7 tone de ghindă;
· efectuarea lucrărilor de ajutorare a regenerării naturale pe o suprafaţă de circa 580 ha încorporând în sol cca 60 tone de ghindă;
· efectuarea lucrărilor de completare a culturilor silvice, create în anii precedenţi pe o suprafaţa de 2923 ha utilizând cca 7 milioane de puieţi.
Agenția „Moldosilva” a menționat că, pentru menținerea unui asemenea tempou și realizarea angajamentelor, angajații silvici au reușit în prima zi a Campaniei de Înverzire să pregătească corespunzător 86000 buc. de material săditor.
„Aria în care s-a activat este de 48,3 ha., iar 55130 de puieți au fost plantați cu respectarea tuturor normelor de specialitate, completați și de circa 2468 kg. de ghindă. Pentru executarea lucrărilor de plantare şi completare a culturilor silvice, precum şi pentru dezvoltarea reţelei de spaţii verzi, în cadrul lunarului de înverzire a Plaiului Natal, entităţile silvice au crescut în pepinierele silvice peste 13 milioane de puieţi cu un spectru de 60 specii, ce va fi utilizat atât pentru necesitățile proprii cât și pentru solicitările Autorităților Publice Locale de nivel I și II, agenților economici și alte instituții. 12000 de puieți de talie înaltă au fost livrați, în această zi, Întreprinderii Municipale „Asociaţia de gospodărire a spaţiilor verzi” din capitală și sădiți deja în diverse sectoare, din totalul de 100000 de arbori și arbuști, ce vor reveni municipiului Chișinău în această toamnă. Acțiunile ce au luat start la 24 octombrie și vor urma timp de o lună, vor demonstra cu prisosință dacă întreaga societate își dorește, cu adevărat mai multe suprafețe împădurite și mai multă naturalețe în industrializarea excesivă contemporană. Agenţia „Moldsilva este dispusă pentru orice colaborare și orice inițiative civice cu impact asupra sporirii suprafețelor împădurite, iar silvicultorii rămân antrenați la lucrări de plantare a arborilor, ajutorarea regenerării naturale prin semănatul sub masiv, lucrări de completare cu puieți, scoaterea și sortarea acestora din pepiniere și solicită cooperare și implicare pentru toți cetățenii țării”, se mai spune în comunicat.
Cristina Pendea