Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) a transferat în perioada 10-15 februarie prestatorilor de servicii medicale plăţi în avans pentru luna curentă. Volumul mijloacelor financiare alocate în acest scop constituie peste 705 milioane de lei, transmite CURENTUL.
Plăţile în avans sunt efectuate pentru a facilita acordarea continuă a asistenţei medicale populaţiei asigurate, în volumul şi de calitatea prevăzute de Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală.
Amintim că, potrivit contractelor încheiate cu instituţiile medico-sanitare și Criteriilor de contractare a prestatorilor de asistenţă medicală, CNAM achită în două etape serviciile medicale oferite de prestatori.
Astfel, la începutul fiecărei luni sunt efectuate plăţile în avans în mărime de 80% din suma planificată pentru luna respectivă, iar la finele fiecărei perioade de raportare este transferat restul sumei, în limita prevederilor contractuale.
Cristina Parfeni