[ X ]
65% din totalul de traversări ale frontierei s-au înregistrat la granița cu România
11 Ianuarie

În perioada 04 – 10 ianuarie 2021, la „frontiera verde” și în punctele de trecere polițiștii de frontieră au fost notificate 680 de evenimente cu documentarea a 683 de persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, transmite CURENTUL.

Astfel, s-au înregistrat:

– 18 încălcări ale regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
– 12 cetățeni străini au încălcat regimul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;
– 649 de contravenții privind încălcarea regimului special în condiții de stare excepțională;
– un caz de trafic ilegal de bunuri.

Au fost declanșate 95 de consemne, dintre care zece consemne pe Interpol și 85 conform informațiilor parvenite din partea autorităților de ocrotire a normelor de drept naționale.

În decursul săptămânii precedente 34 de cetăţeni străini, dar și 51 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova.

În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 79 359 traversări și valorile traficului de mijloace de transport a prezentat un număr de 25 694 traversări. Cea mai ”activă” frontieră a fost cea cu România, 65% din totalul de traversări s-au semnalat în punctele de trecere situate la granița moldo-română.

În ultimele 24 de ore (10 – 11 ianuarie 2021), în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 16 672 traversări. Pe sensul de intrare în Republica Moldova s-au înregistrat 7 364 traversări persoane, dintre care 3 319 treceri la frontiera moldo-română, 2 116 treceri la frontiera cu Ucraina și 1 929 treceri a frontierei aeriene.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei (intrare în RM) au fost:

PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 1 929 traversări persoane;
PTF Leușeni – 1 604 traversări persoane;
PTF comun Criva – 938 traversări persoane;
PTF Giurgiulești-Galați – 694 traversări persoane;
PTF Sculeni – 528 traversări persoane.

În punctele de trecere a frontierei deschise traficului au fost supuse screeningului 16 672 persoane și completate 451 fișe epidemiologice individuale. Nicio persoană din cele ce au traversat frontiera de stat nu a prezentat simptome ale infecției de tip Covid-19 (febră, rinoree, tuse seacă).

Ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717), în decursul a 24 ore au înregistrat 70 de apeluri de la cetățeni, unde s-au oferit consultații vizavi de situația de la frontiera de stat, condițiile de traversare și riscurile în contextul măsurilor aplicate privind diminuarea răspândirii COVID-19. Documentate pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice (art.76′ al CC al RM) au fost 42 de persoane.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților