[ X ]
58 de absolvenți ai Centrului de Excelență în Securitatea Frontierei de mâine își vor începe activitatea
16 Iulie

De astăzi echipa Poliției de Frontieră a devenit mai numeroasă cu 58 de absolvenți, care de mâine își vor desfășura activitatea în diverse subdiviziuni de frontieră, transmite CURENTUL.

Ceremonia a avut loc pe platoul Centrului de Excelență în Securitatea Frontierei în prezența Secretarului de Stat Gheorghe Balan, generalului-maior Petru Corduneanu, colegilor, oaspeților și părinților.

Evenimentul a debutat cu intonarea imnului Republicii Moldova și introducerea drapelului instituției de învățământ. Ulterior, cea de-a 13-a promoție, formată din 22 de fete și 36 de băieți, au jurat credință Patriei și îndeplinirea obligațiunilor cu destoinicie și responsabilitate. Emoțiile au pus stăpânire pe atmosfera de sărbătoare atunci când fiecare tânăr a fost citat pentru a-și ridica diploma de absolvire.

Viitorii polițiști de frontieră au fost felicitați de generalul-maior Petru Corduneanu dorindu-le perseverență, atitudine și să demonstreze capacitate de organizare: ”Suntem mândri de voi și am toată încrederea că ceea ce ați studiat în cei doi ani vă va fi de mare ajutor în activitatea pe care o veți desfășura. Mult succes vouă! Felicitări și cadrelor didactice pentru pregătirea, implicarea și dăruirea în tot ceea ce au făcut pentru dumneavoastră.”, a conchis șeful instituției de frontieră.

Urările de bine din partea Ministerului Afacerilor Interne au fost transmise de domnul Secretar de Stat Gheorghe Balan, care la rândul său a apreciat munca profesorilor și pregătirea tinerilor absolvenți. Domnul Balan le-a dorit serviciu ușor, să învețe din provocări și să tindă spre oportunități pentru a-și construi o carieră de succes în controlul și supravegherea frontierei de stat, un domeniul atât de important pentru țară și cetățenii ei.

Ababei Vera – cea mai conștiincioasă absolventă a acestei promoții a fost cea care a mulțumit profesorilor și conducerii Centrului de Excelență, din numele tuturor colegilor absolvenți, pentru răbdare, îndrumare și susținere.

Ceremonia s-a încheiat cu multe emoții, strângere de mână, felicitări din partea celor apropiați și desigur fotografii pentru o amintire de-o viață.

Cristina Pendea

PF_1 PF_6 PF_17 PF_37 PF_38

Inapoi la arhiva noutaților