Prim-ministrul Dorin Recean a prezidat, astăzi, ședința Consiliului Fondului rutier, la care a fost prezentat raportul de executare a bugetului ,,Programului privind repartizarea mijloacelor fondului rutier pentru drumurile publice naționale”, pentru perioada ianuarie – mai 2024.
În total, pentru lucrări de întreținere și reparație a drumurilor publice naționale, în anul curent, au fost alocate mijloace financiare în sumă de circa 1,64 miliarde de lei. Potrivit raportului elaborat de Administrația de Stat a Drumurilor, suma valorificată în primele cinci luni ale anului este de circa 563 de milioane de lei, ceea ce constituie aproape 35%.
Din acești bani, cea mai mare parte a fost cheltuită pentru activitățile de întreținere și administrare a drumurilor, efectuate prin intermediul a 12 întreprinderi specializate S.A. ,,Drumuri”. Este vorba despre peste 382 de milioane de lei. De menționat că măsurile au urmărit și sporirea siguranței rutiere, fiind schimbate 1400 de semne de circulație, construite parapete metalice și reabilitate treceri de pietoni.
Prim-ministrul a mulțumit Administrației de Stat a Drumurilor pentru aplicarea soluțiilor de digitalizare a instituției, menționând introducerea e-Vinietei, dar și agenților economici din domeniu – pentru activitatea lor.
De asemenea, la ședință a fost aprobată propunerea de alocare, la rectificarea bugetară, a altor 600 de milioane de lei pentru întreținerea de rutină pe timp de vară și de iarnă, pentru întreținerea periodică, precum și pentru lucrări privind reparația drumurilor și podurilor.
Totodată, au fost examinate oportunitățile cofinanțării proiectelor de reparație a drumurilor publice administrate de autoritățile publice locale. Un subiect aparte al discuției a fost starea drumurilor din apropierea carierelor și necesitatea de a introduce cântare automatizate pe acestea, astfel încât să fie posibilă cântărirea în mișcare a mijloacelor de transport. De asemenea, se va analiza posibilitatea creării unui mecanism de finanțare a reabilitării acestor drumuri, inclusiv cu aportul agenților economici care desfășoară activități de profil.
După rectificarea bugetară pentru anul curent, Fondul rutier va avea planificat un buget total de peste 2,2 miliarde de lei. În prezent, în gestiunea Administrației de Stat a Drumurilor sunt 5 970 km de drumuri.