[ X ]
56 de spitale din R.Moldova au fost dotate cu echipamente medicale performante
25 Iulie

100 de aparate de monitorizare a funcțiilor vitale, 30 de mese de operații, 15 aparate de anestezie, zece ventilatoare pentru respirație asistată și zece lămpi mobile vor ajunge în 56 de instituții medico-sanitare publice spitalicești din țară.

Echipamentele vor contribui la sporirea calității asistenței medicale oferite pacienților, în special în cazul urgențelor medico-chirurgicale.

Evenimentul de transmitere oficială a lotului a avut loc la Spitalul Raional Ștefan Vodă, una dintre instituțiile beneficiare, care a primit două aparate de monitorizare a funcțiilor vitale, ventilator pentru respirație asistată, aparat de anestezie, masă pentru operații și lampă mobilă.

Vor recepționa dispozitive inclusiv alte 33 de spitale raionale, 13 instituții republicane și nouă municipale. Din lotul dat fac parte și consumabile pentru adulți și copii – 44 000 de măști de oxigen, 22 000 de canule nazale, etc.

Echipamentele a fost procurate de Organizația Mondială a Sănătății, cu suportul financiar al Guvernului Statelor Unite ale Americii, Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare, Guvernului Republicii Federale Germania, Valoarea totală a dispozitivelor și consumabilelor constituie 978 285 de dolari.

Inapoi la arhiva noutaților