Din totalul autorizațiilor eliberate de către AMDM pe întreg teritoriul Republicii Moldova, începând cu 24 februarie 2022 și până în prezent, 50% s-au atribuit celor 8 agenți economici din regiunea transnistreană a Republicii Moldova (peste 800 de autorizații de import, dintre care 300 – pentru medicamente de importanță vitală). Datele au fost prezentate de reprezentantul Cjișinăului în ședința grupurilr de lucru pentru ocrotirea sănătății, transmite CURENTUL.
Delegația Chișinăului a fost condusă de Directorul general al Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM), Dragoș Guțu, cu participarea reprezentanților Ministerului Sănătății, Biroului politici de reintegrare și ai Serviciului Vamal. Discuțiile s-au axat pe mecanismul de import a medicamentelor, fiind clarificate unele aspecte legate de eliberarea de către AMDM a autorizațiilor pentru medicamentele neînregistrate. Chișinăul a menționat impactul pozitiv al ședințelor tehnice organizate de către AMDM pentru agenții economici din regiunea transnistreană în vederea respectării pașilor procedurali care necesită a fi parcurși pentru obținerea autorizației, reiterând deschiderea Agenției întru oferirea consultațiilor în regim de videoconferință la acest subiect.
De asemenea, la solicitarea specialiștilor de profil de la Tiraspol, reprezentanții Ministerului Sănătății al Republicii Moldova au explicat procedura de procurare a testelor de laborator pentru determinarea hepatitelor virale B, C, D destinate pacienților din regiunea transnistreană a Republicii Moldova.
Un alt subiect important a vizat serviciile medicale (de reabilitare) din Republica Moldova, acordate copiilor diagnosticați cu paralizie cerebrală, inclusiv copiilor din regiunea transnistreană. În acest sens, Chișinăul a exprimat deschidere întru examinarea oportunităților de extindere a serviciilor pentru copiii domiciliați în regiune, în baza informațiilor statistice pe care Tiraspolul urmează să le furnizeze prin canalul de dialog stabilit.
Experții au convenit să mențină dialogul pe aspecte de actualitate întru asigurarea accesului cetățenilor la medicamente și la un tratament calitativ.