Asociația Obștească „The Moldova Project” organizează, al doilea an consecutiv, un eveniment de colectare de fonduri pentru pregătirea de școală a peste 300 de copii din familii social-vulnerabile, din mediul rural. În acest context, pe data de 13 august, mai multe persoane publice, printre care Dorin galben, Olia Tira, Andrei Bolocan, Anastasia Guțu și Sergiu Beznițchi, vor activa în calitate de chelneri, pentru a colecta donații, informează CURENTUL.
Eroii serii vor servi vizitatorii localului timp de 3 ore, iar tipsurile colectate de ei vor fi donate cauzei evenimentului.
În paralel, vor fi colectate fonduri și prin intermediul unei licitații de obiecte (picturi și păpuși), confecționate de copiii beneficiari.
Până în prezent, a fost confirmată participarea în calitate de chelner a următoarelor persoane:
Dorin Galben – jurnalist;
Olia Tira – artistă;
Andrei Bolocan – jurnalist;
Anastasia Guțu – proprietară „Crème de la Crème”;
Sergiu Beznițchi – jurnalist și prezentator.
Evenimentul caritabil „Hai la Școală” va avea loc la data de 13 august, orele 18:00 – 21:00, în incinta locului „Creme de la Creme”, de pe strada Alexandru cel Bun 98A.
Doina Buruiană