Încă o etapă de extindere a rețelelor de distribuție a gazelor naturale în satul Lozova din raionul Strășeni, planificată pentru anul 2020, a fost finalizată cu succes. Potrivit serviciului relații publice al SA „Moldovagaz”, per total s-au construit cca 2 kilometri de gazoduct de presiune medie și joasă, precum și 2 puncte de reglare-măsurare a gazelor de tip dulap (PRG). Astfel, accesul la rețea îl vor obține 48 de consumatori casnici noi, iar racordarea primilor gospodării deja e demarat, informează CURENTUL.
„Potrivit legislației, întreprinderile de distribuție construiesc rețelele de gaze până la hotarul gospodăriei a consumatorului. Construcția rețelei pe interior până la aragaz sau centrala autonomă de încălzire este achitată de către consumator suplimentar, iar prețul depinde de complexitatea proiectului”, a menționat șeful Secției investiții al SA „Moldovagaz”, Andrian Sîrbu.
În anul 2021, în localitatea respectivă urmează să fie continuată extinderea rețelelor și să fie construite cca 1,6 de kilometri de gazoduct, ceea ce va permite racordarea a cel puțin 32 consumatori noi. În satul Lozova sunt înregistrate 2468 de gospodării, iar la rețeaua de gaze naturale sunt conectați 984 de consumatori casnici și 6 agenți economici.
Bugetul programului de extindere a rețelelor de distribuție a gazelor naturale pentru anul 2020 al grupului companiilor SA „Moldovagaz” a fost majorat de la 18 până la 52 milioane de lei. Lucrările urmează să fie finalizate până la sfârșitul anului.
Cristina Pendea