În perioada 14.09.2020-20.09.2020, în scopul asigurării controlului legalității șederii străinilor pe teritoriul Republicii Moldova, ofițerii Biroului migrație și azil au realizat mai multe activități, fiind documentate 74 cazuri, transmite CURENTUL.
Astfel, au fost documentate cazuri:
– pentru încălcarea regulilor de ședere în Republica Moldova au fost sancționați contravențional 40 de străini, iar pentru încălcarea regulilor de plasare în câmpul muncii – 9 străini, majoritatea cetățenilor fiind din Federația Rusă, Ucraina, Turcia și Israel;
– au fost emise 12 decizii de returnare și returnare sub escortă de pe teritoriul Republicii Moldova, 8 decizii de revocare a dreptului de ședere pe teritoriul țării în urma constatării nerespectării scopului declarat, au fost aplicate 5 interdicții de intrare în Republica Moldova, iar 1 străin a fost plasat în Centrul de plasament temporar pentru străini.
Totodată, în urma desfășurării măsurilor speciale de investigații, de către ofițerii BMA, a fost reținuți doi străini: un cetățean al Republicii Turcia aflat în căutare, care se eschiva de organul de urmărire penală, fiind învinuit pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 CP RM, și o cetățeană a Ucrainei fiind bănuită de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 186 CP RM, care se află pe teritoriul țării de aproximativ 5 ani, cu încălcarea termenului de ședere. După efectuarea acțiunilor de urmărire penală și executarea pedepsei, străinii urmează a fi returnați de pe teritoriul Republicii Moldova.
Cristina Pendea