[ X ]
4 persoane, plasate în arest pentru agresarea angajaților Inspectoratului pentru Protecția Mediului
6 Octombrie

Patru persoane din cele șapte  care, în noaptea de 7 spre 8 septembrie, ar fi agresat mai mulți angajați ai Inspectoratului pentru Protecția Mediului în extravilanul satului Ghidighici au fost  plasate în arest la domiciliu pentru 30 de zile.

Suspecții, șapte la număr, cu vârstele cuprinse între 30 și 35 de ani, sunt cercetați penal pentru huliganism și jaf. 

Menționăm că, în noaptea de 7 spre 8 septembrie curent, polițiștii  Inspectoratului de Poliție Buiucani, au fost sesizați precum că patru  angajați ai Inspectoratului Mediului, care se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în extravilanul satului Ghidighici, ar fi fost agresați fizic și verbal de persoane necunoscute, cauzându-le vătămări corporale.

Suspecții ar fi utilizat obiecte asemănătore pumnalului și au amenințat cu arme de foc.

De asemenea, inspectorii  au fost  deposedați în mod deschis de trei lanterne și o camera video, prejudiciul fiind estimat la suma de 8 800 de lei. 

Ca urmare a perchezițiilor efectuate la domiciliile suspecților, polițiștii au depistat muniții și arme de foc deținute ilegal.

La moment patru persoane sunt în arest la domiciliu, iar trei urmează să fie localizate și  reținute.

Persoanele implicate riscă pentru infracțiunea de huliganism închisoare de la 3 la 7 ani, iar pentru jaf – de la 5 la 7 ani de închisoare.

În alt caz, polițiștii de la Strășeni au efectuat săptămână trecută percheziții la domiciliile unor persoane implicate în vânatul ilicit, unde au depistat și ridicat arme și muniții deținute ilegal.

Bunurile au fost transmise la Centrul Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare  al IGP pentru efectuarea  expertizei balistice.

 Inspectoratul General al Poliţiei  solicită vânătorilor să fie responsabili şi să respecte cerinţele de securitate în procesul aplicării armelor de foc, precum şi respectarea regulilor de vânătoare pentru evitarea unor eventuale incidente.

Inapoi la arhiva noutaților