[ X ]
304 cazuri noi de COVID-19 înregistrate în R. Moldova
27 Iunie

304 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova, dintre care 6 în Transnistria. 303 cazuri sunt cu transmitere locală și 1 caz de import (Ucraina), transmite CURENTUL. 

Bilanțul persoanelor infectate cu noul Coronavirus a ajuns la 16 080 cazuri.

Total teste efectuate în această zi – 2161, dintre care primar – 1607 şi repetat – 554.

Din numărul total de cazuri din această zi, 25 sunt lucrători medicali: medici – 7, asistenți medicali – 16, personal auxiliar – 2.

Până la ora actuală, 8963 persoane au fost tratate de infecție.

Totodată, MSMPS informează despre înregistrarea altor decese provocate de COVID-19:

Deces 519: Bărbat de 37 ani, din raionul Cahul. Internat la data de 20 iunie, la Spitalul Clinic Republican. Comorbidități: insuficiență cardiacă și cerebrală, disfuncție hepatică, dereglări hidroelectrolitice, lactacidemie.

Deces 520: Femeie de 83 ani, din Transnistria. Comorbidități: boala inschemică a cordului, cardiomiopatie mixtă, hipertensiune arterială, colecistită.

Deces 521: Cu regret anunțăm trecerea în neființă a doamnei Zinaida Popușoi, în vârstă de 67 ani. Aceasta a fost internată în stare gravă, la data de 26 iunie, la Spitalul Clinic Republican. Dna Zinaida Popușoi și-a dedicat toată viața meseriei nobile, de asistentă medicală. Aceasta a activat pînă în luna martie curent la Spitalul Raional Orhei.

Cristina Parfeni 

Inapoi la arhiva noutaților