[ X ]
182 agenți economici verificați de polițiști. 28 din ei au admis încălcări ale prevederilor CNESP
19 Octombrie

Polițiștii au desfășurat acțiuni de identificare a localurilor unde sunt încălcate prevederile hotărârilor Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, transmite CURENTUL.

Polițiștii de la Inspectoratul național de investigații, împreună cu cei ai BPDS „Fulger”, au verificat 182 de agenți economici, fiind documentate încălcări la 28 dintre aceștia.

Printre încălcările depistate se numără:

neverificarea termometriei la intrarea în local;
admiterea clienților nevaccinați sau în lipsa testelor PCR, teste antigen;
activitatea angajaților localurilor în lipsa certificatelor de vaccinare sau a testelor;
depășirea numărului permis de clienți în localuri;
nerespectarea distanței sociale pentru fiecare client;
purtarea măștilor incorect de către angajații localurilor;
activitatea ringurilor de dans, interzisă la moment.

De asemenea, au fost documentate 5 cazuri de încălcare a legislației privind controlul asupra plasării pe piață și consumul produselor din tutun.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților