Consiliul Concurenței încurajează mediul de afaceri să completeze Chestionarul de identificare a barierelor anticoncurențiale, transmite CURENTUL.
Aprobarea Programului național în domeniul concurenței și ajutorului de stat pentru anii 2017-2020, și-a propus Deschiderea sectoarelor economice către concurenţă şi reducerea valorii indicatorului reglementării pieţei produselor (RPP ) de la 2,48 în prezent la 1,55 către anul 2020.
Atingerea obiectivului dat va avea ca efect impulsionarea dezvoltării mediului concurenţial în sectoarele economice în care tehnologia şi conjunctura permit existenţa concurenţei și, totodată, va asigura o accelerare a creșterii anuale a PIB-ului pe cap de locuitor cu 0,56 %.
Evaluarea indicatorului RPP pentru Republica Moldova în anul 2016 a determinat că valoarea acestuia este de 2,48 puncte, fapt ce demonstrează că economia este influenţată de existenţa reglementărilor nejustificate în unele sectoare economice şi a barierelor anticoncurenţiale, care au un impact negativ asupra activităţii economice.
Identificarea acestor reglementări și bariere va permite elaborarea unor politici și reforme eficiente de liberalizare a pieţelor. Iar implementarea acestora va duce la dezvoltarea unui mediu concurențial loial, la sporirea competitivității și, într-un final, la creșterea bunăstării consumatorilor!
În această ordine de idei, Consiliul Concurenței a elaborat un chestionar anonim, din 15 întrebări, adresat business-ului. Completarea acestui chestionar, pe de o parte, va oferi posibilitatea reprezentanților mediului de afaceri, sub protecția anonimatului, să descrie franc problemele cu care se confruntă pe piața în care activează.
Pe de altă parte Consiliul Concurenței va obține o viziune exhaustivă și multilaterală a situației pe piețe, ceea ce ne va oferi noi argumente de fundamentare în elaborarea și promovarea politicilor și reformelor necesare.
Chestionarul poate și accesat aici.
Cristina Pendea