Peste 60 de mii de locuitori ai raionului Ungheni care utilizează zilnic transportul public urban și interurban vor avea condiții mai bune și mai sigure de deplasare. 146 de stații moderne de așteptare, dotate cu sisteme inteligente de informare a călătorilor privind timpul de așteptare și traseele transportului public au fost instalate și amenajate în nouă localități ale raionului.
Inițiativa face parte din proiectul „Cooperare intercomunitară pentru condiții mai bune de transport public în comunitățile raionului Ungheni”, implementat de programul Comunitatea Mea – un proiect al USAID Moldova în domeniul guvernării locale. Proiectul a fost realizat în parteneriat cu primăria municipiului Ungheni și 8 localități învecinate, cu suportul financiar al USAID și al Consiliului Raional Ungheni.
Cele cinci tipuri de stații au fost instalate în municipiul Ungheni, satele Unțești, Cetireni, Costuleni și comunele Florițoaia Veche, Mănoilești, Pîrlița, Valea Mare și Zagarancea. În cadrul proiectului, 106 de stații au fost amenajate în municipiul Ungheni, iar 40 – în cele 8 localități administrativ-teritoriale din raion, iar cel puțin 20 de unități de transport au fost dotate cu sistem GPS.
Pe 20 aprilie curent, la Ungheni a avut loc evenimentul oficial de inaugurare a proiectului, cu participarea reprezentanților agenției USAID Moldova, ai Programului Comunitatea Mea, primarii, viceprimarii și cetățeni din localitățile implicate în proiect.
Datorită acestei inițiative, implementate cu sprijinul USAID, cu suportul Guvernului Statelor Unite, prin intermediul Programului Comunitatea Mea, autoritățile au reușit să consolideze cooperarea intercomunitară, să îmbunătățească serviciile de transport pentru cetățeni prin sporirea fluxului de călători și interconexiunea dintre cele 9 localități implicate în program. Astfel, acum călătorii așteaptă transportul public doar în locurile special amenajate, beneficiază de condiții optime, comoditate și protecție pe timp de ploaie, furtună, arșiță, iar părinții cu copii vor beneficia de facilități precum pante și bănci.
Proiectul a fost implementat de primăria mun. Ungheni, datorită asistenței tehnice și cofinanțării acordate de USAID Moldova prin intermediul Programului Comunitatea Mea. Valoarea totală a proiectului depășește suma de 757.000 de USD, dintre care contribuția agenției USAID reprezintă 443.000 de dolari SUA, iar contribuția celor 9 localități – 314.000 de dolari SUA.