[ X ]
140 kg de hașiș adus din Spania în Moldova, pentru comercializare în Rusia
21 Februarie

La solicitarea procurorilor din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), trei bărbați au fost condamnați la pedepse cu închisoarea de opt și nouă ani fiecare, pentru contrabandă cu bani și circulație ilegală de droguri, transmite CURENTUL.

Astfel, procurorii îi acuză pe membrii grupului criminal organizat de faptul că au trecut ilegal peste frontiera de stat aproape două milioane de lei, pentru introducerea în țară, din Spania, a circa 140 kg de hașiș. În următoarea etapă, aceștia transportau drogurile pentru comercializare în Rusia.

Bărbații sunt din Chișinău, cu vârste cuprinse între 32 și 64 de ani. Dintre aceștia, doi sunt tată și fiu, cu studii superioare, iar tatăl are și experiență în calitate de ofițer de urmărire penală. Anterior, un alt membru al grupului a fost condamnat pentru contrabandă cu droguri comisă de mai multe persoane, precum și pentru deţinerea unui permis de conducere românesc fals.

Aceștia au fost reținuți în iarna anului 2015, după ce oamenii legii le-au investigat acțiunile criminale în anul precedent, astfel încât i-au reținut în flagrant și i-au plasat în arest. După reținere, au avut loc percheziții, unde au fost ridicate cantități semnificative de droguri.

La solicitarea procurorilor, au fost confiscate două mijloace de transport folosite la comiterea crimei – Volkswagen Phaeton și Renault Scenic și cele aproape două milioane de lei, precum și s-a dispus nimicirea drogurilor. Instanța de judecată, însă, a refuzat confiscarea celor șase bunuri imobile care aparțineau unuia din inculpați și a dispus ridicarea sechestrelor, care inițial au fost aplicate la solicitarea procurorilor.

Membrii grupului criminal aveau roluri bine determinate și acționau prin modalități care să le asigure eludarea legii. Astfel, ca prim pas, aceștia colectau în prealabil bani de la diferite persoane pentru cumpărarea drogurilor din Spania. După ce scoteau ilegal din țară suma necesară de bani și o livrau destinatarilor spanioli, fostul ofițer se deplasa în Spania cu avionul, iar la retur introducea ilegal marfa în țară, împachetată și camuflată în cutii de detergenți, în microbuse care transportau colete din străinătate.

Sentința este cu drept de atac, la Curtea de Apel Chișinău, iar procurorii vor contesta sentința, atât în ceea ce privește blândețea pedepsei, cât și refuzul de confiscare a bunurilor imobile.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților