Ieri s-au împlinit exact 12 ani de când Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stânga Nistrului (Transnistria).

Pentru cei ce au uitat voi aminti că această lege prevede că în componenţa Republicii Moldova se va constitui unitatea teritorială autonomă cu statut juridic special Transnistria. „Transnistria este parte componentă inalienabilă a Republicii Moldova şi, în limita împuternicirilor stabilite de Constituţia şi alte legi ale Republicii Moldova, soluţionează problemele date în competenţa ei”, se menţionează în lege. Totodată, se precizează că organul reprezentativ al Transnistriei este Consiliul Suprem, care este organul suprem al puterii legislative al Transnistriei cu drept de a adopta legi de importanţă locală şi alte acte normative în limita competenţei sale. „Consiliul Suprem este ales în baza unor alegeri libere, transparente şi democratice. Pregătirea şi desfăşurarea alegerilor în Consiliul Suprem al Transnistriei de legislatura I-a se vor face, cu acordul OSCE, de către Comisia Electorală Internaţională sub mandatul OSCE, cu monitorizarea Consiliului Europei şi în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova. Temei pentru desfăşurarea alegerilor libere şi democratice îl constituie realizarea condiţiilor privind democratizarea şi demilitarizarea Transnistriei”, se mai spune în documentul citat. Consiliul Suprem al Transnistriei urmează să adopte Legea fundamentală a Transnistriei, care nu poate contraveni Constituţiei Republicii Moldova. Legea mai acordă dreptul Transnistriei la simbolurile sale, care se aplică deopotrivă cu simbolurile Republicii Moldova, dar şi prevede că „limbile oficiale în Transnistria sînt limba moldovenească, în baza grafiei latine, limbile ucraineană şi rusă”.

Din start era clar că implementarea acestei legi nu va fi una uşoară, dar s-a pus accent pe faptul că, cel puţin, ea reflectă o viziune, fundamentată legislativ, a modului în care Chişinăul vede soluţionarea problemei transnistrene. Totuşi, iluzii au existat, însă ele au ţinut în primul rând de capacitatea clasei politice de a face front comun şi de a lua această lege drept consens politic naţional, ce nu ar fi suferit schimbări de fiecare dată când s-ar fi schimbat puterea. Alte iluzii au ţinut de capacitatea politicienilor ce ajung la putere în Republica Moldova de a promova această lege importantă pe toate căile posibile, contribuind inclusiv la internaţionalizarea ei. Dar nimic din toate astea nu s-au întâmplat, ceea ce ne duce la gândul că această lege de maximă importanţă pentru Republica Moldova niciodată nu a fost luată în serios de politicieni, în special de cei care au fost şi sunt la putere. Cel mai probabil, în 2005, Legea respectivă a fost adoptată sub influenţa situaţiei geopolitice concrete care era la acel moment sau a anumitor actori internaţionali, iar ulterior când starea de lucruri s-a schimbat, toţi au răsuflat uşurat şi Legea din 22 iulie 2005 a fost lăsată să se prăfuiască pe rafturile Parlamentului şi Guvernului.

De la 2005 încoace nici unul dintre Preşedinţii, Premierii şi Speakerii Republicii Moldova niciodată nu au vorbit din proprie iniţiativă la această temă (au fost doar nişte răspunsuri la întrebările formulate de jurnalişti). Mai mult ca atât, Chişinăul niciodată nu a propus (în cadrul formatului 5+2 sau 1+1) ca această lege să fie măcar discutată, după cum niciodată nimeni nu a avut curajul să insiste pe trecerea la discutarea problemelor din aşa-numitul coş III (problemele de ordin politic şi viitorul statut al Transnistriei). În acelaşi timp, Legea a fost sabotată indirect prin diverse luări de atitudine şi iniţiative care mai de care privind Transnistria (de la darea acestei regiuni în arendă Rusiei pentru un termen de 30 de ani şi până la federalizarea Republicii Moldova). Astfel, către cea de-sa 12 aniversare de la adoptarea acestei Legi importante, ea a ajuns nu doar un document uitat de toţi, ci şi discreditat de cei ce ar fi trebuit să-l promoveze. Dacă nici măcar la nivelul conducerii republicii sau la nivelul clasei politice nu există consens şi voinţă politică pentru promovarea acestei legi, cine să ne ia în serios şi să ne creadă că într-adevăr asta ne dorim?

În ultima perioadă, actuala guvernare face unele eforturi, împreună cu oficialii ucraineni şi unii parteneri occidentali, pentru a mişca lucrurile în direcţia reglementării problemei transnistrene, chiar dacă procesul de negocieri în formatul 5+2 rămâne în continuare blocat. Dar nu e clar dacă aceste eforturi se încadrează în careva strategie, dacă e prevăzută şi o continuare logică a acestora. Sunt întrebări extrem de importante, căci, dacă e vorba de acţiuni singulare, atunci cu siguranţă nu va fi nici un efect de pe urma lor. Dacă însă guvernarea cu adevărat e decisă să obţină careva rezultate în vederea soluţionării problemei transnistrene, atunci urmează să facă câţiva paşi concreţi. În primul rând, se impun audieri parlamentare la tema soluţionării problemei transnistrene, dar şi reconfirmarea (fie chiar şi pur politică) a votului pentru Legea din 22 iulie 2005 sau poate semnarea unui document de larg consens naţional privind ataşamentul faţă de Legea respectivă. Apoi, dacă acest lucru se va întâmpla, se impune elaborarea unei strategii de stat privind reglementarea problemei transnistrene, care ar avea drept bază Legea din 22 iulie 2005. Apropo, toate guvernele de la 2009 încoace şi-au propus, în programele lor de activitate, elaborarea şi adoptarea unei astfel de strategii, dar nimeni nu a făcut acest lucru până în prezent. Ulterior, se impune o schimbare de comportament a Chişinăului oficial în cadrul negocierilor privind problema transnistreană, iar o primă condiţie în acest sens ar fi trecerea la discutarea chestiunilor din aşa-numitul coş-III, în acest caz în capul mesei urmând să fie pusă aceeaşi Lege din 22 iulie 2005. Doar astfel această lege cu adevărat bună ar fi readusă în actualitate şi Chişinăul şi-ar mai curăţa un pic obrazul pentru că în decurs de 12 ani acest document important a fost ignorat cu desăvârşire.

Dumitru Spătaru