Agenția Servicii Publice (ASP) extinde serviciul de programare online pentru susținerea examenului auto și la subdiviziunile sale din Orhei și Căușeni. Măsura vine după pilotarea cu succes a acestuia la oficiul ASP Cahul, unde au fost înregistrate peste 2.470 de cereri online din luna mai până în prezent.
Serviciul permite programarea pentru proba teoretică și practică, fără autentificare obligatorie, prin completarea unei cereri online pe site-ul www.asp.gov.md, cu achitarea taxei prin MPay.
Solicitanții pot selecta data și ora dorită, beneficiază de completare automată a datelor dacă utilizează semnătura electronică, și pot modifica sau anula programarea în condițiile menționate pe site.
ASP anunță că această soluție digitală contribuie la evitarea cozilor, reducerea timpului de așteptare și optimizarea procesului de examinare auto.