Geniştii din Batalionul „Codru” au neutralizat un arsenal de muniţii din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, lângă satul Răscăieții Noi, raionul Ștefan Vodă.
Potrivit comandantului Batalionului Geniu, colonel Gheorghe Racu, obiectele explozive au fost depistate pe un câmp în urma lucrărilor agricole. La faţa locului s-au deplasat echipele de genişti, conduse de maiorul Mihail Josan și căpitanul Ion Golovei, care au activat în zonă în perioada 22 – 24 iulie curent.
În urma cercetării terenului, geniștii militari au identificat 61 de proiectile de artilerie de diferit calibru, 51 grenade de mână de diferite tipuri, o mină antitanc, patru bombe de la aruncător calibru 81mm și 82 mm, precum și 1432 de cartușe calibru 7,62.
Sursa a menţionat că arsenalul de muniţii avea un grad sporit de uzură şi prezenta pericol la transportare, a fost neutralizat pe loc, în condiţii de maximă securitate.
NOTĂ: Ministerul Apărării atenţionează că în zonele în care există sau se presupune existenţa unor muniţii, cetățenii sunt rugaţi să anunțe autorităţile locale. În cazul depistării unor obiecte explozive neidentificate, este categoric interzisă: