Ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI de comun cu procurorii Anticorupție au reținut în flagrant delict un ofiţer de investigații din cadrul Inspectoratului de poliție Rîşcani al Direcției de poliție a municipiului Chişinău, în timp ce acesta primea mită de la un bărbat, transmite CURENTUL.
Potrivit informației, polițistul ar fi extorcat 350 de euro de la bărbatul sus-numit, pentru absolvirea acestuia de la răspunderea penală pentru o pretinsă faptă de cultivare ilegală a plantelor ce conțin substanțe narcotice.
Urmare desfășurării măsurilor speciale de investigaţii și acţiunilor procesual-penale, polițistul a fost reținut în după-amiaza zilei de 12 iulie 2016, în incinta Inspectoratului de poliție în care activa, în timp ce primea banii extorcați.
Ulterior, suspectul a fost escortat la sediul Procuraturii Anticorupție pentru a fi audiat în calitate de bănuit, după care a fost reținut pentru 72 de ore.
Pe cazul dat, Secția urmărire penală a Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI a inițiat un dosar penal pentru corupere pasivă.
Pentru o astfel de infracțiune, codul penal al Republicii Moldova prevede o pedeapsă cu închisoare de până la 10 ani cu aplicarea unei amenzi în mărime de până la 8000 de unități convenționale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.
Adrian Platon