[ X ]
VIDEO// Marfă de un milion de lei, confiscată de ofițerii de investigații
6 Septembrie

Fondatorul unei întreprinderi din mun. Bălți, de 40 de ani, este reținut de poliție fiind suspectat de fraude economice. Acesta este cercetat în libertate, transmite CURENTUL.

Angajații serviciului investigare fraude economice a Direcției Nord a Inspectoratului Național de Investigații în comun cu IP Bălți au documentat activitatea frauduloasă a bărbatului timp de două luni. În urma investigațiilor s-a stabilit că întreprinderea a fost fondată în anul 2014, cu genul de activitate comerț cu amănuntul și darea în chirie a bunurilor imobile proprii.

Totodată, s-a constatat că din momentul fondării întreprinderii, pînă în prezent au fost folosite mijloace financiare enorme îndreptate la construcția unui centru comercial amplasat în mun. Bălți, bani proveniți din rezultatul activității infracționale.

De asemenea, din informația acumulată rezultă, că mijloacele bănești destinate construcției au fost obținute ilegal prin aplicarea unei scheme bine gîndite, în scopul nedeclarării volumului real a venitului obținut și fără achitarea impozitelor corespunzătoare.

La fel, „afaceristul” dispune de puncte de comercializare a articolelor de îmbrăcăminte, care activează în baza de patentă de antreprenor și sînt amplasate în piața comercială din Bălți.

Prin intermediul acestora sînt comercializate mărfuri în volumuri mari, unde nu se calculează și nu se achit impozitele, fapt ce prejudiciază nemijlocit interesele și bugetul statului.

Marfa este introdusă pe teritoriul țării prin metoda de contrabandă, dar și prin intermediul întreprinderii de tip „cargo”, care eliberează factura fiscală cu prețul micșorat, factorul care influențează și favorizează substanțial la aplicarea schemei sus menționate, adică metoda de comercializare pe negru și nedeclararea venitului obținut.

În cadrul perchezițiilor efectuate la unitățile comerciale, domiciliu și mijloacele de transport a suspectului, au fost depistate şi ridicate mărfuri industriale în asortiment de aproximativ un milion de lei, fără a fi prezentate actele de proveniență legală, facturi fiscale, ordine de plată, precum și documente de ciornă care demonstrează evaziunea fiscală.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza art. 244 alin.2 Cod penal al RM. Persoanele culpabile de ”Evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor” riscă amendă în mărime de la 60 000 la 100 000 de lei sau închisoare de pînă la 6 ani.

Polițiștii întreprind în continuare acțiuni de urmărire penală în scopul stabilirii tuturor persoanelor implicate în schemă și prejudiciului cauzat statului.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților