[ X ]
(VIDEO) Intenționa să-și distreze prietena de 8 Martie, dar a ajuns pe mîna poliţiei
9 Martie

În noaptea de 8 spre 9 martie, curent, în jurul orei 02:00, la intersecţia străzilor Decebal și Calea Ieşilor, din municipiul Bălți,  de către o echipă de patrulare a fost somat să se oprească un automobil de model „Ford” care se deplasa contrar sensului de circulație a transportului. Șoferul a ignorat cerinţele legale ale polițiștilor de a  stopa  mijlocul de transport , accelerînd ș continuînd deplasarea  pe străzile orașului, transmite CURENTUL.

În timpul urmăririi, inspectorii au solicitat ajutorul altor echipaje de patrulare dislocate în apropiere. Astfel, la intersecţia străzilor Victoriei cu Petru Movilă, conducătorul nu s-a isprăvit cu conducerea vehiculului, drept urmare, s-a tamponat în gardul unei case de locuit, apoi a coborît din mașină încercînd să se eschiveze de la locul accidentului.

Imediat, două echipe de patrulare au pornit pe urmele suspectului. În scurt timp acesta a fost reținut și încătușat. În timpul cercetării la fața locului s-a stabilit că, conducătorul auto, în vîrstă de 19 ani, locuitor al municipiului Bălți, a răpit mașina respectivă din curtea unui bloc de locuit, situat pe strada Calea Ieșilor. În așa mod, tînărul intenționa să-și distreze prietena de 8 Martie.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților