Ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI, de comun cu Secția Nord a Procuraturii Anticorupție, au reținut în seara trecută, în flagrant delict, un Inspector de sector și un Ofițer de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de poliție Edineț, în momentul în care estorcau și primeau 9500 de lei de la un bărbat, transmite CURENTUL.
Preliminar s-a stabilit că bărbatul figurează într-un dosar penal intentat pe faptul conducerii mijlocului de transport în stare de ebrietate, iar polițiștii sus-numiți care instrumentează cazul, au cerut suma respectivă de la acesta pentru a nu-l atrage la răspundere penală.
La moment cei doi polițiști sunt reținuți pentru 72 de ore și se află în izolator.
Infracțiunea comisă de aceștia este calificată în baza art. 324 alin. 2 lit. b) și c) Cod Penal al Republicii Molodva (Corupere pasivă), iar dacă va fi dovedită vinovăția acestora, ei riscă o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 120000 la 160000 de lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.
Urmează a fi efectuate acţiuni de urmărire penală şi măsuri speciale de investigaţii suplimentare cu scopul de a stabili toate circumstanțele în acest caz, care este investigat de către ofițerii Direcției combaterea corupției a SPIA al MAI.
Adrian Platon