[ X ]
Veste bună pentru mai mulţi agricultori. Vezi anunţul făcut de directorul AIPA!
18 August

Mai mulţi agricultori vor primi în curînd datoriile la subvenţii din partea statutului. Cel puțin așa a anunțat directorul interimar al Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) în cadrul unei ședințe de lucru realizată împreună cu Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eduard Grama, informează CURENTUL.

Conform unui comunicat, în cadrul ședinței de lucru, directorul interimar al AIPA, Nicola Ciubuc, a punctat care sunt prevederile regulamentului de subvenționare în agricultură, pentru anul 2016.

Întrebat de către agricultori când vor fi efectuate plățile pentru datoriile la compensații, Nicolae Ciubuc a explicat că ordinele de plată au fost expediate către Trezoreria de Stat, iar în timpul apropiat banii vor ajunge pe conturile beneficiarilor. De asemenea, el a  menționat că de la data de 5 august, când s-a dat startul procedurii de recepționare a cererilor de sprijin pentru anul 2016, în cadrul AIPA au fost recepționate circa 700 de dosare de subvenționare.

Un alt subiect discutat ține de sprijinul din partea statului a agricultorilor care au înregistrat pagube în urma înghețurilor de la sfârșitul lunii aprilie. În acest sens, ministrul Eduard Grama a menționat că în cadrul Ministerului au fost create comisii, cu participarea reprezentanților Departamentului Situaţiilor Excepţionale și ai direcțiilor agricole din teritoriu, care s-au deplasat la fața locului și au inspectat livezile.

Menționăm că în urma constatărilor comisiilor au fost aduse la cunoștința conducerii Guvernului și Departamentului Situaţiilor Excepţionale, în timpul apropiat urmează să aibă loc o ședință în cadrul căreia se va decide referitor la măsurile de sprijin care vor fi întreprinse.

Anastasia Borta

Inapoi la arhiva noutaților