[ X ]
Va petrece următorii 30 de ani după gratii pentru comiterea a patru infracţiuni grave
12 Iulie

Bărbatul, care în octombrie 2015 a violat şi a omorât o tânără în oraşul Leova, iar în decembrie a fost reţinut după ce a încercat să violeze o altă minoră, a primit recent 30 de ani de detenţie, transmite CURENTUL.

Potrivit procurorilor, în octombrie 2015, agresorul a violat, după care a strangulat o tânără, lăsând corpul neînsufleţit al victimei  într-o pădure din apropierea or. Leova. Peste câteva luni, inculpatul a fost reţinut îndată după ce a încercat să violeze o altă minoră, însă nu şi-a dus intenţiile până la capăt.

Fiind audiat de către procurori, inculpatul, care anterior a mai fost în conflict cu legea, şi-a recunoscut pe deplin vinovăţia.

Pentru comiterea infracţiunilor încriminate, inculpatul a fost condamnat la 30 ani închisoare în penitenciar de tip închis.

Sentinţa este cu drept de atac.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților