Instituția Publică Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova a dat startul concursului de admitere la studii postuniversitare prin rezidenţiat pentru anul de studii 2016-2017, informează CURENTUL.
Conform unui comunicat de presă, la concursul de admitere în rezidenţiat se pot înscrie cetăţenii Republicii Moldova, care au absolvit IP Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” şi alte facultăţi de medicină/farmacie de peste hotare din instituții de stat, acreditate în modul stabilit de legislația în vigoare, promoţia anului 2016. La concurs pot participa şi absolvenţii promoţiilor 2014 şi 2015, care nu au fost înmatriculaţi anterior în rezidenţiat din motive întemeiate.
Cetăţenii altor state şi apatrizii pot fi înscrişi la studii în baza contractelor individuale încheiate cu Universitatea.
Pentru participare la concursul de admitere în rezidenţiat, candidaţii vor prezenta:
– diploma de absolvire a instituţiei de învăţământ superior medical (original şi copie);
– anexa la diplomă (original şi copie);
– certificatul medical-tip (nr. 086-e);
– 6 fotografii 3×4 cm;
– curriculum vitae;
– copiile articolelor şi/sau tezelor publicate;
– buletinul de identitate cu fișa de însoțire (original şi copie).
Menționăm că, perioada de depunere a cererilor de participare la concursul de admitere este 7 septembrie – 13 septembrie 2016.
Anastasia Borta