Unioniștii anunță un început de primăvara fierbinte la Chișinău: convoacă Sfatul Țării-2 și organizează un Marș al ReUnirii. Detalii în acest sens au fost oferite în cadrul unei conferințe de presă, transmite CURENTUL.
La 27 martie, curent, ziua în care Basarabia a votat unirea cu România, va fi marcată la Chișinău într-un mod total diferit față de anii precedenți.
În prima parte a zilei, unioniștii vor organiza sesiunea de deschidere a Sfatului Țării-2, un for reprezentativ care va întruni delegați din toate localitățile Republicii Moldova, reprezentanți ai Diasporei Unioniste și invitați din cel de-al doilea stat românesc. În vederea selectării celor care vor face parte din Sfatul Țării-2, a fost lansată o platformă online – www.sfatultarii.md.
„În urmă cu aproape 100 de ani, adevăratele elite ale pământului dintre Prut și Nistru, constituiți în Sfatul Țării, au ajuns la concluzia că unica soluție este Unirea cu Țara. Acum, conduși de o clasă politică care a pustiit pământurile și oamenii, conștienți că nu avem altă soluție decât să realizăm ReUnirea, convocăm iarăși Sfatul Țării pentru a ne duce pe făgașul bunăstării și al unui viitor bun la noi acasă”, a declarat Constantin Codreanu, coordonator al Blocului Unității Naționale și reprezentant al Grupului de inițiativă pentru crearea Sfatului Țării-2.
A doua parte a zilei de 27 martie, atunci când se împlinesc 98 de ani de la votul din Sfatul Țării, va fi marcată de o manifestație de amploare pe artera principală a capitalei Republicii Moldova: un nou marș unionist. Evenimentul va începe la ora 13:00 și va avea ca punct de pornire scuarul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”.
„Din 2012 am reușit să readucem Unirea în spațiul public prin acțiunile noastre stradale. Continuăm în același ritm și în 2016, și în următorii 2 ani, până când vom realiza ReUnirea. Vom manifesta pașnic, așa cum am făcut-o mereu. Îi așteptăm alături de noi pe toți cei care simt românește”, a declarat Anatol Ursu, președintele Mișcării Civice „Tinerii Moldovei”.
Cristina Gurez