[ X ]
Un tînăr, condamnat la ani grei de puşcărie pentru trafic de copii şi proxenetism
12 Noiembrie

Un tânăr, în vârstă de 26 de ani, a fost condamnat la detenţie pentru trafic de copii şi proxenetism, după ce anterior, scăpase cu pedepse non-privative de libertate, transmite CURENTUL.

Potrivit Procuraturii Generale, în toamna anului 2011, inculpatul a recrutat cinci tinere, printre care două minore să practice prostituţia într-un apartament din capitală. Acesta a plasat în reţeaua internet anunţuri publicitare de acordare a serviciilor de masaj erotic, care se califică ca o formă a prostituţiei.

Astfel, timp de câteva luni, victimele au prestat servicii sexuale clienţilor, iar jumătate din venit îi revenea inculpatului.

În noiembrie 2011, Judecătoria sectorului Centru l-a condamnat pe inculpat pentru comiterea proxenetismului la o pedeapsă non-privativă de libertate, iar pentru comiterea traficului de copii –  a fost achitat, pe motiv că fapta nu întrunea elementele infracţiunii.

Sentinţa a fost atacată de procurori şi recent, Curtea de Apel Chişinău l-a recunoscut vinovat pe inculpatul în vârstă de 26 de ani de comiterea traficului de copii şi proxenetism, fiind condamnat la 16 ani de închisoare.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților