[ X ]
Un procuror din Ocniţa şi complicele său, pe banca acuzaţilor
12 Februarie
foto: trm.md

Procuratura Anticorupţie a trimis în instanţa de judecată cauza penală de învinuire a unui procuror din Procuratura raionului Ocniţa şi a complicelui acestuia, reţinuţi pentru trafic de influenţă, transmite CURENTUL.

Potrivit oamenilor legii, temei pentru pornirea procesului penal a servit plîngerea depusă la Procuratura Anticorupţie de către o persoană, care reclama că un individ i-ar fi promis că pentru 700 de euro poate influenţa un procuror să adopte o decizie favorabilă în cadrul unui proces contravenţional în care figura petiţionarul.

În ianuarie curent, procurorul a fost reţinut în flagrant, imediat după primirea sumei de 400 de euro de la bănuitul de comiterea traficului de influenţă.

În prezent, procurorul este cercetat în stare de arest la domiciliu. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, omul legii şi complicele său riscă o amendă de pînă la 60 de mii de lei sau pînă la 6 ani de închisoare.

Alţi doi procurori, din Floreşti şi Nisporeni, reţinuţi de la începutul acestui an pentru acte de corupţie, continuă să fie cercetaţi penal de Procuratura Anticorupţie, urmînd ca în scurt timp şi ei să fie deferiţi justiţiei.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților