Un ofiţer de urmărire penală din cadrul Comisariatului de Poliţie Botanica a fost condamnat pentru comiterea actelor de corupţie, transmite CURENTUL.
Procuratura Anticorupţie a stabilit că, în iulie 2010, având în gestiune un dosar penal pe faptul organizării migraţiei ilegale, ofiţerul a extorcat de la un cetăţean al României (bănuit pe dosar), suma de 1500 de dolari. În schimbul acestei sume, poliţistul urma să înceteze urmărirea penală în privinţa bănuitului.
Câteva zile mai târziu, aflându-se în automobilul său, inculpatul a primit suma de 1900 de dolari, fiind reţinut imediat după primirea banilor de către procurori şi ofiţerii anticorupţie.
Recent, pentru comiterea coruperii pasive, poliţistul a fost condamnat la 5 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de probă de 4 ani. Prin aceeaşi sentinţă, el a fost amendat cu 6 mii de lei şi privat de dreptul de a ocupa funcţii publice timp de 5 ani.
Adrian Platon