Procurorul General, Corneliu Gurin, a primit astăzi acordul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) la pornirea urmăririi penale şi tragerea la răspundere penală a unui ex-judecător din cadrul Judecătoriei sect. Rîşcani, transmite CURENTUL.
Din actul de sesizare prezentat de Procurorul General şi probele administrate rezultă o bănuială rezonabilă că acţiunile respectivului magistrat întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor:
– pronunţarea cu bună-ştiinţă a unor decizii şi încheieri contrare legii (art.307 alin.(2) Cod penal)
– falsul în acte publice (art.332 alin.(2) lit.b) Cod penal)
– depăşirea atribuţiilor de serviciu, comise de către o persoană cu demnitate publică (art.328 alin.(3) lit.b), d) CP).
Potrivit materialelor procesului penal, în perioada 2012-2014, magistratul, în coparticipaţie cu anumiţi angajaţi ai Judecătoriei sect.Rîşcani şi de comun cu alţii jurişti, au introdus în mod fraudulos modificări în programul informaţional de gestionare a dosarelor (PIGD), evitînd astfel, procedura legală de repartizare aleatorie a cauzelor civile, primind ilegal şi examinînd unilateral diferite acţiuni civile, asupra cărora ulterior pronunţa hotărîri.
Pînă la această etapa, procurorii au reuşit să identifice în respectiva instanţă de judecată 20 de cauze civile, numerele electronice de înregistrare şi evidenţă ale cărora au fost ulterior ilegal folosite de către judecător la întocmirea dosarelor clone. De regulă, cauzele civile aveau ca obiect al litigiilor sume impunătoare de bani, cifrate la milioane de lei. Drept exemplu poate servi şi cazul, cînd după aceeaşi schemă magistratul a emis încheiere de încasare de la ÎS „Calea Ferată din Moldova” în folosul unei firme din Cahul a peste 93 milioane lei.
Odată eliberat acordul CSM, Procurorul General urmează să pornească în privinţa judecătorului urmărirea penală şi să dispună efectuarea tuturor acţiunilor procesuale care se impun pentru cercetarea completă şi obiectivă a cazului.
Adrian Platon