Trei directori, care au condus, în diferite perioade ale anilor 2008-2010, Întreprinderea de Stat Complexul „Casa presei”, şi contabilul-şef al instituţiei au fost condamnaţi la câte 6 ani de detenţie cu executare în penitenciar de tip semiînchis, transmite CURENTUL.
Potrivit deciziei Curţii de Apel, cei patru au fost recunoscuţi culpabili de comiterea infracţiunii prevăzute de art.328 alin.(3) lit. d) din Codul penal – depăşirea atribuţiilor de serviciu care a cauzat daune în proporţii deosebit de mari statului. În decizie se mai menţionează că inculpaţii vor fi privaţi de dreptul de a ocupa funcţii de răspundere sau de a exercita o anumită activitate în domeniul administrării publice pe un termen de 3 ani, pentru fiecare, din momentul reţinerii.
Potrivit rechizitoriului prezentat de procurori, directorii complexului „Casa presei” sunt învinuiţi că, în complicitate cu contabilul-şef, au acordat ilegal (fără acordul fondatorului), premii personalului de conducere şi altor angajaţi ai întreprinderii. În cadrul urmăririi penale, s-a stabilit că valoarea totală a acestora se ridică la aproximativ 2 mln lei. Astfel, prin depăşirea în mod vădit a limitelor drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, inculpaţii au provocat urmări grave intereselor publice.
Anterior, prin sentinţa Judecătoriei Centru a mun. Chişinău din 31.01.2014, atât directorii „Casei presei”, cât şi contabilul-şef, au fost achitaţi, pe motiv că fapta acestora nu ar întruni elementele infracţiunii prevăzute de art.42 alin.(5), art.328 alin.(3) lit. d) din Codul penal. Sentinţa însă a fost casată şi pronunţată o nouă hotărâre prin care cei patru au fost recunoscuţi vinovaţi.
Adrian Platon