593 de cetățeni străini care nu au respectat legislația Republicii Moldova, au fost identificați de polițiștii de frontieră în punctele de trecere, de la începutul anului 2014 până în prezent. Aceștia au depășit termenul de ședere prevăzut de Codul Contravențional al RM, transmite CURENTUL.
Din totalul persoanelor documentate de angajații Poliției de Frontieră, 458 cetăţeni au fost înregistraţi la frontiera moldo-ucraineană, 21 străini la ieșirea din țară prin punctele de trecere de la hotarul cu România, iar alţi 114 – la Sectorul Poliției de Frontieră Aeroport-Chișinău.
Printre persoanele care au ignorant cel mai des obligațiile și responsabilitățile ce le revin străinilor aflați pe teritoriul țării, se numără cetățenii Federației Ruse – 286, Ucrainei – 195, Bielorusiei – 13, Uzbekistanului – 11, României – 10, Turciei – 7, Azerbaidjanului – 9, Kazahstanului – 8, Israelului- 8, Armeniei- 8, dar și ai altor state.
În 2014 se observă o descreștere a numărului de cetățeni străini care încalcă regimul de ședere pe teritoriul R. Moldova, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. În primele 8 luni ale anului 2013, polițiștii de frontieră au semnalat 995 încălcări privind depășirea termenului de ședere, dintre care 439 la granița cu Ucraina, 443 în punctul de trecere Chișinău- Aeroport și 113 la frontiera cu România.
Pentru persoanele interesate să călătorească în Republica Moldova, Poliţia de Frontieră reaminteşte unele reguli de traversare a hotarului. Astfel, cetățeanul străin are dreptul legal de ședere pe teritoriul țării timp de 90 de zile, într-un interval de 6 luni. Pot fi efectuate mai multe călătorii în acest interval de timp, dar totalul zilelor de ședere nu trebuie să depășească cifra de 90, de la data primei intrări în Republica Moldova. Dupa consumarea celor 90 zile, cetățeanul străin este obligat să părăsească Republica Moldova, însă poate reveni din nou, după expirarea termenului de 6 luni, de la data primei intrări.
Încălcarea de către cetăţenii străini şi apatrizi a regulilor de şedere în Republica Moldova, manifestată prin şedere fără acte de identitate, cu documente neautentice, sau al căror termen de valabilitate a expirat; prin eschivare de la părăsirea teritoriului ţării după expirarea termenului de şedere acordat; prin nerespectarea regulilor de intrare şi de ieşire din Republica Moldova; prin eschivare de la examenul medical pentru depistarea virusului imunodeficitar (HIV); prin declararea de date false în vederea obţinerii vizei, permisului de şedere sau buletinului de identitate, se sancţionează cu amendă de la 50 la 100 de unităţi convenţionale, cu sau fără expulzare din Republica Moldova.
Astfel, în vederea asigurării respectării de către toți cei ce tranzitează frontiera, a prevederilor legale naționale și contracarării migrației ilegale, Departamentul Poliţiei de Frontieră, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în comun cu alte structuri, cu atribuții în domeniu, întreprind măsuri ferme în toate zonele de competență.
Adrian Platon