[ X ]
Toate aeronavele naţionale vor evita spaţiul aerian al Ucrainei
18 Iulie

Comisia de navigaţie aeriană a Republicii Moldova s-a întrunit astăzi într-o ședință extraordinară pentru a examina starea de lucru în urma prăbuşirii avionului din estul Ucrainei şi închiderea spaţiului aerian în acea zonă. În cadrul ședinței s-a decis ca toate aeronavele operatorilor naţionali şi străini, să evite spaţiul aerian al ţării vecine (partea de Est), până când vor fi luate, la nivel internaţional, decizii privind utilizarea acestuia, transmite CURENTUL.

Totodată, MoldATSA este pregătită să facă faţă eventualei creşteri a traficului aerian în urma rerutării zborurilor în contextul accidentului aviatic din Ucraina.

Zborurile spre și dinspre Rusia, operate de compania Air Moldova sunt efectuate în siguranţă, conform recomandărilor şi coridoarelor de ocolire recomandate de EUROCONTROL.

Amintim că, în seara zilei de 17 iulie 2014, Autorităţile ucrainene au închis toate rutele aeriene care tranzitează estul ţării, după prăbuşirea unui avion al companiei Malaysian Airlines, a anunţat Eurocontrol.

Elena Mocreac

Inapoi la arhiva noutaților