[ X ]
Tinerii Moldovei organizează un marş de comemorare a victimelor deportărilor staliniste
5 Iulie

Mișcarea Civică Tinerii Moldovei vor desfăşura mîine un eveniment de comemorare a persoanelor deportate în perioada regimului comunist din Basarabia. Mitingul cu denumirea generică „Nemuritorii Basarabiei” va avea loc la ora 8:45, în fața Monumentului în memoria victimelor deportărilor staliniste, amplasat în scuarul Gării Feroviare, transmite CURENTUL.

„La 67 de ani de la cel de-al doilea val de deportări din Basarabia, vom aduce un omagiu tuturor celor care au avut de suferit în primii ani de după ocuparea sovietică a părții răsăritene a României. Toți participanții sunt rugați să aducă cu ei fotografiile rudelor sau ale cunoscuților care au fost trimişi cu „Trenul Durerii” în Siberiile îndepărtate”, se spune într-un comunicat de presă.

Potrivit aceleiaşi surse, ideea organizării unui astfel de miting aparține preşedintelui Curţii Constituționale, Alexandru Tănase, și vine ca replică la așa-numitul „Regiment al Nemuritorilor” de 9 mai în Rusia unde rudele veteranilor de război decedați mărșăluiesc cu fotografiile acestora.

„Sunt momente ale istoriei pe care nu avem niciun drept să le uităm și nici să le iertăm pentru că au însemnat prea mult și pentru că ne-au răpit prea multe. Îi  îndemnăm pe toți cei care au avut de suferit și care încă mai poartă în amintiri și în suflet cicatricele unor vremuri grele și ale unor pierderi irecuperabile, să participe la marșul de comemorare a victimelor deportărilor staliniste, venind cu fotografiile celor care au fost deportați și cărora astfel li s-au răpit viețile. Avem obligația morală de a le cinsti memoria și de a sublinia greșelile istoriei pentru a nu le mai repeta niciodată”, a declarat Anatol Ursu, președintele Mișcării Civice Tinerii Moldovei.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților