[ X ]
Secția echipe mobile a Serviciului Vamal: Când a fost creată și ce sarcină are!
16 August

Proiectul Serviciului Vamal „Redescoperă VAMA” continuă. Reprezentanții Serviciului oferă detalii despre secția echipe mobile a Serviciului Vamal care a fost creată în anul 2006, fiind parte, pe atunci, din Direcția analiza riscurilor. Pe parcursul anilor, aceasta a fost reorganizată, fiind create 3 servicii teritoriale: Nord, Sud și Centru, informează CURENTUL.

În prezent, Secția echipe mobile face parte din Direcția Investigare Fraude Vamale, Departamentul Antifraudă și Conformare. Patrulele mobile ale Serviciului Vamal activează pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Sarcina de bază a funcționarilor vamali din cadrul Secției echipe mobile este contracararea traficului ilicit de mărfuri și vehicule peste frontiera vamală a Republicii Moldova, depistarea și documentarea încălcărilor reglementărilor vamale, în limitele competenței, asigurarea respectării legislației vamale de către persoanele fizice şi juridice pe întreg teritoriul vamal al Republicii Moldova.

Activitatea este orientată spre depistarea, în linia a doua de control, a mijloacelor de transport implicate în traficul ilicit de mărfuri, scopul fiind combaterea fenomenului de contrabandă care afectează gradul de colectare a veniturilor bugetare.

Pe linia de activitate a subdiviziunii, în primele 7 luni ale anului 2021, au fost înregistrate 396 cazuri de depistare a mărfurilor transportate ilegal, iar valoarea bunurilor ridicate se cifrează la peste 15 milioane de lei.

Cristina Pendea

236650284_2003743709773663_4414476780766984794_n 236995343_2003732283108139_8278121355140835694_n

Inapoi la arhiva noutaților