[ X ]
RM va ajusta cadrul legal pentru îmbunătățirea măsurilor de protecție socială a veteranilor
18 Februarie

Cabinetul de Miniştri va semna Protocolul pentru modificarea și completarea Acordului privind recunoașterea reciprocă a înlesnirilor și garanțiilor acordate participanților și invalizilor celui de-al Doilea Război Mondial, participanților la acțiunile de luptă pe teritoriul altor state, familiilor militarilor căzuți în luptă din 14aprilie 1994 (Acordul).

Modificările şi completările operate în textul Protocolului au drept scop ajustarea cadrului legal existent în fiecare ţară parte a Acordului şi îmbunătățirea măsurilor de protecție socială a veteranilor.

Beneficiarii înlesnirilor şi garanţiilor pot fi locuitori permanenţi, să se afle sau să locuiască temporar pe teritoriul statelor membre ale Acordului. Protocolul prevede, de asemenea, asistență medicală urgentă gratuită, în organizațiile (instituțiile) medicale, în conformitate cu legislația națională a statului în care se află, în cazul îmbolnăvirii, accidentelor, leziunilor, intoxicațiilor și altor stări care amenință viața pacientului, fără compensări reciproce între părți.

Menţionăm că modificările și completările iniţiate nu vor reduce nivelul de protecție socială și ocrotire a sănătății persoanelor menționate în  Acord. La elaborarea proiectului Protocolului au participat experți din Republica Armenia, Republica Belarus, Republica Kazahstan, Republica Kârgâzstan, Republica Moldova, Federația Rusă,  precum și reprezentantul Consiliului Coordonator al Uniunii Internaționale “Comunitatea organizațiilor obștești a veteranilor din statele independente” și reprezentanți ai Comitetului Executiv al CSI.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților