[ X ]
Reținut în flagrant pentru trafic de ființe umane
30 Iulie

Pe 30 iulie 2015, ofițerii de investigații speciale ai Direcției regionale Est, în conlucrare cu Inspectoratul de Poliție Ștefan Vodă, au reținut un cetățean moldovean bănuit de trafic de ființe umane, chiar în momentul în care însoțea o tânără, la ieșirea din țară, transmite CURENTUL.

Bărbatul de 26 ani, originar din raionul Ștefan Vodă, s-a prezentat în punctul de trecere Palanca, alături de tânără, ambii în calitate de pasageri ai unui mijloc de transport de ocazie, de model Volkswagen T4, care pleca în orașul Odessa.

Urmare a cercetărilor și depozițiilor victimei, ofițerii de investigații speciale au stabilit că bărbatul trebuia să o însoțească pe aceasta până în orașul Odessa, de unde urma să fie preluată de o persoană terță și condusă până în orașul Moscova.

Bărbatul este reținut pentru 72 de ore, actualmente acesta este cercetat de către angajații Inspectoratului de Poliție Ștefan Vodă, conform art. 165 alin1 CP al RM. La fel, sunt efectuate acțiuni de urmărire penală precum și măsuri de investigații speciale în vederea identificării tuturor circumstanțelor și stabilirii persoanelor implicate, prevăzute de legislația procesual penală a Republicii Moldova.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților