[ X ]
Republica Moldova va primi 3 milioane de euro. Iată de la cine şi pentru ce!
7 Iulie

Deputaţii au votat astăzi în două lecturi proiectul legii privind ratificarea Acordului de grant dintre Republica Moldova, SA ”CET-Nord” și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare privind grantul investițional acordat din Fondul Regional al Parteneriatului Europei de Est pentru Eficienţă Energetică şi Mediu, transmite CURENTUL.

Acordul este structurat în 8 articole care reglementează condiţiile de acordare a unui grant în sumă de 3 milioane de euro ca co-finanţarea pentru implementarea proiectului „Sistemul termoenergetic al mun. Bălţi (SA „CET-Nord”)”, modul prin care se vor transfera mijloacele financiare, reglementarea disputelor, obligaţiunile părţilor, condiţiile de intrare în vigoare.

Potrivit notei informative, realizarea proiectului va contribui la îmbunătăţirea calităţii şi fiabilităţii funcţionării sistemului de alimentare cu energie termică la tarif accesabil a consumatorilor din mun. Bălţi – populaţia şi obiectivele de menire socială. Mai mult decît atît, implementarea proiectului respectiv va avea atît beneficii de ordin economic asupra sistemului termoenergetic al mun. Bălţi, cît şi va îmbunătăţi simţitor calitatea mediului ambiant al oraşului.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților