La 15 noiembrie, în R. Moldova va fi marcată Ziua Națională de Înverzire a Plaiului „Un arbore pentru dăinuirea noastră”. Acțiunile din cadrul acestei campanii includ plantarea arborilor, amenajarea fâșiilor și pasajelor forestiere din preajma drumurilor și a bazinelor acvatice, transmite CURENTUL.
În această zi vor fi plantați circa 300 mii de puieți, inclusiv 28,5 mii în municipiul Chișinău. Anul acesta, pentru procurarea puieților, din Fondul Ecologic Național a fost alocată o sumă mai mare cu 500 mii lei decât în anul trecut.
Astfel, din fondul forestier din subordinea Agenției „Moldsilva” vor fi sădite culturi silvice pe o suprafață de 507 hectare. Vor fi executate și lucrări ce țin de regenerare naturală pe o suprafață de 347 hectare și lucrări de plantare a culturilor silvice pe terenurile altor deținători pe o suprafață de 90 hectare.
Banii pentru procurarea materialului săditor au fost alocați de către Fondul Ecologic Național în sumă de 1,5 milioane de lei.
Elena Mocreac