[ X ]
Psiholog cu epoleţi, bănuit de trafic de influenţă
21 Martie

Un psiholog, angajat în cadrul unui penitenciar din ţară, a fost reţinut în flagrant delict de ofiţerii DGT „Sud” a CNA şi procurorii anticorupţie. Femeia este bănuită de trafic de influenţă, transmite CURENTUL.

Potrivit denunţătorului, locotenentul-major de justiţie ar fi pretins şi primit 500 de euro de la un condamnat ce-şi ispăşeşte pedeapsa în Penitenciarul nr. 1 din Taraclia, sub pretextul că ar avea influenţă asupra judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Cahul, în vederea adoptării unei deciziei favorabile de eliberare condiționată înainte de termen.

Urmare a măsurilor speciale de investigaţie şi a acţiunilor de urmărire penală, femeia a fost reţinută pentru 72 de ore şi recunoscută în calitate de bănuit.

Operaţiunea a fost realizată în comun cu Departamentul Instituţii Penitenciare.

O cauză penală a fost pornită pe acest caz în temeiul art. 326 al.(2) lit. b) Cod Penal al Republicii Moldova.

Dacă va fi găsită vinovată, bănuita riscă o pedeapsă cu închisoare de pînă la 6 ani sau amendă în mărime de la 60 000 la 80 000 de lei.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților