[ X ]
[ X ]
[ X ]
Profesorii pregătesc o „surpriză” guvernării, înainte de începerea examenelor de BAC
9 Aprilie

Reprezentanții Sindicatului Educației și Științei (SEȘ) amenință guvernarea cu declanșarea, în luna mai curent, a grevelor generale, chiar înainte de începerea examenelor de bacalaureat. Despre aceasta a declarat președintele SEȘ, Dumitru Ivanov, în cadrul acțiunilor de protest din fața sediului Guvernului, transmite Curentul.md.

Reprezentanții Guvernului propun majorarea salariilor la profesori doar cu 20%, în timp ce sindicaliștii cer cu 50%. De aceea, au decis să continue acțiunile de protest până revendicările lor vor fi acceptate.

”Suntem siguri că putem obține o majorare mai mare a salariilor, decât ceea ce ne propune în prezent Guvernul. Nu vom ceda, deoarece cadrele didactice nu pot trăi cu așa salarii mici. Sunt profesori care au muncit o viață, iar acum fiind pensionari, primesc o pensie mizeră și sunt nevoiți să activeze mai departe. Calitatea învățământului fără salariu decent, nu poate fi”, a explicat Ivanov.

Amintim că, Sindicatul Educației și Științei va continua acțiunile de protest și joi, 10 aprilie curent, în fața sediului Guvernului Republicii Moldova, începând cu ora 10.00.

Elena Mocreac

Inapoi la arhiva noutaților