Pacienții din Moldova care suferă de aritmii complexe pot, în premieră, beneficia de diagnostic şi tratament. Laboratorul de Electrofiziologie Clinică din cadrul Departamentului Cardiologie de urgenţă a Institutului de Cardiologie este unic în Moldova, în care se realizează diagnosticul şi tratamentul ablativ al aritmiilor cardiace complexe. Crearea acestui laborator, dotat cu echipament performant, este unul dintre obiectivele specifice ale Programului Național de prevenire și control al bolilor cardiovasculare pentru anii 2014-2020, transmite CURENTUL.
În cadrul unui proiect de colaborare, specialiști în domeniul electrofiziologiei de la Institutul de Cardiologie, împreună cu un grup de electrofiziologi de la Spitalul Universitar „Sf. Ana” or. Brno, Republica Cehă, pe 23-24 aprilie și 15.07- 17.07.2015 pentru prima dată în Moldova, au efectuat proceduri de ablație, cu eradicarea completă a disritmiei cardiace la 22 pacienți cu aritmii severe. Tratamentul cu succes al tahicardiilor paroxistice a permis externarea pacienților chiar a doua zi după procedură.
Amintim că mai multe disritmii cardiace, inclusiv cele cu pericol nemijlocit asupra vieții pacientului, nu au o soluție deplină terapeutică și doar tratamentul ablativ ar putea schimba radical atât starea clinică, cât și pronosticul de durată.
Activitatea Laboratorului de Electrofiziologie deschide noi perspective și posibilități în acordarea asistenței înalt specializate pentru pacienții cu un anumit tip de aritmii, adică palpitații, sincope, sau stop cardiac. Investigația permite identificarea rapidă a locului și mecanismului aritmiei, aplicarea curentului de radiofrecvența şi anihilarea focarului aritmic.
Adrian Platon