[ X ]
Primele rezultate ale Serviciului de asistență telefonică gratuită pentru copii
13 August

Serviciul de asistență telefonică gratuită pentru copii, lansat pe 1 iunie curent, este unicul punct de conexiune dintre copii şi sistemul de protecţie destinat acestora. Declaraţia a fost făcută de ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Valentina Buliga, în cadrul unei conferinţe de presă, transmite CURENTUL.

„În lumea mare există această necesitate. În Republica Moldova nu poate fi contestată necesitatea instituirii unui asemenea serviciu. Este unicul punct de conexiune dintre copii şi sistemul de protecţie destinat copiilor”, a menţionat Buliga.

Potrivit sursei, pe parcursul a două luni de la lansare au fost înregistrate 6583 de apeluri. „Spectrul problemelor a fost diferit, la fel şi profilul persoanelor care au apelat”, a adăugat ministrul.

Conform statisticilor prezentate, 127 de apeluri au fost efectuate de copii cu scop de verificare. 22 sunete s-au referit la cauze de violenţă din cauza consumului excesiv de alcool de către părinţi. Alte 3 apeluri au informat despre cazuri de cerşit în care sunt implicaţi copii. Încă 2 cazuri s-au referit la implicarea copiilor la munci grele.

De asemenea, prin intermediul acestui serviciu a fost anunţat despre un caz de incest, precum şi a fost curmat un caz de trafic de copii.

Ministrul Valentina Buliga a specificat că Serviciul de asistență telefonică gratuită a fost o noutate pentru ţara noastră, iar rezultatele corespund aşteptărilor iniţiale.

Începînd cu 1 septembrie anul curent, serviciul va funcţiona non-stop.

Adrian Platon 

Inapoi la arhiva noutaților