Își amintește cu drag de copilărie, de povețele părinților care au trecut în neființă. Iar de fiecare dată când se reîntoarce în satul de baștină trece mai întâi pe la cimitirul unde își duc somnul de veci părinții săi, le povestește cum o mai duce, precum o făcea odată la pragul casei părintești.

Eroina noastră a emigrat în anii  ’90, ani de cotitură politică și economică a tânărului stat Republica Moldova, perioadă grea și pentru Ana Teacă, care lăsând doi copii în grija buneilor, a luat calea străinătății. Această cale aleasă de protagonista noastră a fost o evadare, or astfel Ana Teacă a încercat să diminueze acea durere a unei mame care și-a pierdut doi din cei patru copii ai săi.

„Am pierdut doi copii… S-a întâmplat o nenorocire în familia noastră, a ars casa și băiatul a decedat în urma incendiului, iar fetiței medicii i-au administrat o injecție și în doar câteva minute copila și-a dat ultima suflare în brațele mele. Așadar, am fost nevoită să plec peste hotare, să-i las pe ceilalți doi copii mici. Nu puteam proceda altfel căci am rămas fără casă, fără masă, fără nimic, atunci și banii s-au devalorizat ”, ne povestește printre lacrimi femeia.

După cum ne împărtășește protagonista, pierderea copiilor i-a umbrit viața. Însă acea dragoste nedăruită încălzește acum inimile copilașilor din cadrul unui Centru de plasament pentru persoanele cu nevoi speciale unde își desfășoară activitatea.

„Am depus mult efort să învăț limba franceză, acum sunt asistentă socială, îmi face plăcere să lucrez cu acești copii pe care îi iubesc foarte mult”, a menționat moldoveanca.

Dorul de casă, de părinți, ai căror sfaturi i-au rămas și acum repere în viață, au motivat-o pe Ana Teacă să amenajeze un adevărat muzeu al satului moldovenesc în casa sa de vacanță din Franța. În casa mare, protagonista aprinde candela, cum o făcea pe vremuri mama sa, așează covoarele țesute pe vremuri de mama, acesta fiind locul de refugiu care îi aduce aminte de copilărie.

„Această cameră moldovenească este aidoma unui muzeu pentru sufletul meu, în „casa mare” pot să îmi alin sufletul, dorul de țară și de cei dragi. Am adus lucrurile din casa părintească: sunducul, țoluri și prosoapele țesute de mama mea, de aceste lucruri mă leagă foarte multe amintiri, or când vin sărbătorile e cel mai greu să te afli departe de țara ta, de familie”, spune Ana.

Tradițiile noastre au fost îndrăgite și de soțul Anei, Bernard, astfel în familia Teacă-Mourir se împletesc armonios elemente din cultura moldovenească și elvețiană.

„Mi-am făcut beci moldovenesc și în țara unde sunt stabilită. Acolo, exact ca la mama, am murături și butoaie cu vin, delicii care îi impresionează pe oaspeții care ne calcă pragul. Mai mult decât atât, unii cunoscuți ai prietenilor noștri elvețieni, după ce află despre acest muzeu și cum sunt serviți oaspeții noștri, îmi cer permisiunea să vină în ospeție. Casa mea e deschisă pentru toți, exact cum era și cea a părinților mei”, povestește eroina.

Protagonista noastră trăiește acum o frumoasă poveste de dragoste alături de actualul ei soț, care de dragul ei a aderat la religia creștin-ortodoxă, el fiind catolic. Și cererea în căsătorie a fost una demnă de filmele hollywoodiene, la Paris, pe Turnul Eiffel.

Și pentru copiii Anei Teacă, Angela și Vasile, Republica Moldova rămâne a fi un loc special, asta deși au emigrat în Elveția la o vârstă fragedă. Vasile, despre care am aflat că este primul moldovean care își satisface serviciul militar în armată elvețiană, ne-a comunicat că familia este pasionată de călătorii, dar totuși destinația cea mai aproape de suflet rămâne Moldova.

Stabilită în Elveția de aproape un sfert de veac, protagonista noastră nutrește gândul să revină acasă, să își aștepte și ea copiii la vatra părintească precum o făceau odată părinții ei.

Sursa: trm.md