Obiectivul Serviciului Fiscal de Stat de a spori încrederea publicului în Sistemul naţional de administrare fiscală presupune îmbunătăţire continuă a serviciilor oferite, precum şi a nivelului de deservire a contribuabililor. În contextul dat, dezvoltarea sistemelor web reprezintă o condiţie indispensabilă, transmite CURENTUL cu referire la un comunicat al Î.S. „Fiscservinform”.
Astfel, implementarea noului sistem de monitorizare şi generare a declaraţiilor precompletate pentru persoane fizice (SIA „Declaraţie electronică precompletată”), destinat funcţionarilor fiscali, se înscrie în tendinţa actuală de modernizare şi optimizare a activităţii SFS. Sistemul a fost elaborat şi dezvoltat de specialiştii Î.S. „Fiscservinform” la iniţiativa autorităţii fiscale.
Funcţionalul serviciului lansat permite:
În acest mod, persoanele fizice care nu au acces la serviciul online „Declaraţie electronică” şi sunt obligate conform legislaţiei să depună declaraţia pe venitul obţinut în anul 2014, se vor prezenta cu buletinul de identitate la orice inspectoratul fiscal teritorial. Ulterior introducerii de către inspector fiscal al IDNP-ului persoanei, sistemul va genera formularul CET08 precompletat. Persoana fizica are în sarcină să verifice datele afişate şi să semneze declaraţia, eventual să achite datoriile faţă de stat, în cazul existenţei acestora.
Potrivit sursei, că responsabilitate pentru veridicitatea datelor din declaraţie o poartă semnatarul, de aceea este binevenit ca în momentul semnării formularului precompletat să dispuneţi de documentele ce confirmă obţinerea veniturilor în decursul perioadei de raportare (informaţia privind veniturile calculate şi achitate în folosul persoanei fizice şi impozitul reţinut din aceste venituri – eliberat la locurile de muncă; document ce confirmă vânzarea anumitor proprietăţi – apartamente, maşini etc, sau darea în chirie a terenurilor agricole, care depăşesc suma scutirii personale de 9516 lei).
Concomitent, „Declaraţia electronică precompletată” permite de a genera declaraţii pentru toate persoanele fizice obligate să depună CET08 dintr-o anumită localitate (de exemplu: sat sau oraş). Astfel, se generează lista respectivilor contribuabili şi, în comun cu Primăria localităţii, aceştia sunt informaţi despre data, ora şi locul unde va fi disponibil un punct fiscal mobil. Corespunzător detaliilor comunicate, persoanele vizate se vor prezenta pentru verificarea, la necesitate modificarea şi semnarea declaraţiilor pe venit deja precompletate.
SIA „Declaraţie electronică precompletată” pentru inspectori fiscali are menirea de a facilita procesul de prezentare a declaraţiilor pe venit a persoanelor fizice prin aplicarea unor instrumente moderne de conformare fiscală şi în acest mod de a spori civismul fiscal în societate.
Totodată reamintim, că persoanele fizice pot prezenta online declaraţia pe venit prin intermediul serviciului „Declaraţie electronică”. Orice persoană poate beneficia de serviciul enunţat după ce obţine semnătura electronică de autentificare, eliberată de către Serviciul Fiscal de Stat prin intermediul Î.S. „Fiscservinform”.
“Declaraţia electronică” prevede excluderea cheltuielilor suplimentare de timp, bani, cheltuieli pentru transport etc. De asemenea, prevede oportunitatea de a genera individual declaraţia precompletată, de a modifica la necesitate datele stipulate în formular, a genera rechizitele bancare la care urmează a fi achitat impozitul datorat.
Sursa: www.fiscservinform.md