[ X ]
Pompierii moldoveni detașați în Grecia și-au încheiat activitatea
16 August

Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) detașați în Grecia și-au încheiat activitate. Pompierii moldoveni au stins incendii forestiere pe insula Evia, unde în comun cu colegii români au identificat focare de ardere, au lichidat incendii și au salvat animale, informează CURENTUL.

Pe parcursul misiunii în statul elen, angajații IGSU au stins peste 420 de focare de ardere în fondul forestier, au defrișat 22 de arbori, precum și au refulat peste 30000 l de apă.

Toate acțiunile echipei s-au desfășurat pe o suprafață de 300 ha. Salvatorii au fost coordonați de ofițerii eleni și au primit misiunile într-o bază operațională din regiunea Prokopion. Misiunea acestora s-a încheiat pe 15 august după ce au reușit să exercite toate acțiunile propuse.

Ulterior după ce au fost mulțumiți de autoritățile elene, dar și de oamenii civili din zona, coloana cu cei 25 de pompieri au plecat la drum.

Cortegiul format din autospecialele de intervenție a Republicii Moldova și România au părăsit statul elen pentru a se întoarce acasă. Aceștia urmează să ajungă în țară în primele zile ale acestei săptămâni.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților