[ X ]
Peste 8 mii de pastile, reţinute de vameşii moldoveni
16 Septembrie

Colaboratorii postului vamal  Aeroport au anihilat cu succes o tentativă de transportare peste frontiera de stat a unui lot de 8 mii 200 de pastile în asortiment, care fac parte din grupul produselor anabolice, transmite CURENTUL.

Totul s-a întîmplat în după amiaza zilei de ieri 15 septembrie, cînd în cadrul unui control vamal efectuat asupra coletelor poștale, care urmau a fi transportate pe cale aeriană, colaboratorii vamali au depistat un colet cu suspiciuni.

Pentru a induce în eroare colaboratorii vamali, expeditorul a indicat pe cutie și actele de însoțire a acestuia – jucării și produse alimentare, însă în urma verificărilor bazate pe analiză de risc, colaboratorii vamali au depistat 8 200 de pastile anabolice „PRIMOBOL” şi „OXANDROLON”, care erau destinate pentru o țară din orientul asiatic.

În prezent, lotul de anabolice a fost reținut în vederea expertizării și confiscării, iar colaboratorii vamali din cadrul Secţiei Contracararea Fraudelor a Biroului Vamal Chișinău, investighează cazul  sub aspect multilateral, în vederea elucidării circumstanțelor.

Reiterăm faptul, că toate mărfurile ce urmează a fi trecute peste frontiera vamală prin intermediul trimiterilor poștale internaționale se află sub supraveghere vamală, în acest context sunt aplicate toate măsurile de control, în vederea prevenirii fraudării legislației R. Moldova și a țărilor destinatare.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților