Inspectoratul General al Poliţiei a asigurat continuitatea Campaniei de informare 2015 ,,Cunoaşte-ţi drepturile împreună cu noi”, cu genericul „Ce se întâmplă dacă…” lansată la 17 mai, curent, în parteneriat cu Reprezentanţa în Republica Moldova a Fundaţiei Terre des Hommes, Lausanne-Elveţia, transmite CURENTUL.
Astfel, în perioada 7-30 septembrie, curent, pe întreg teritoriul ţării, polițiștii au desfăşurat în cadrul instituţiilor de învăţământ preuniversitar, activităţi de informare a părinților/reprezentanților legali privind promovarea şi apărarea drepturilor copiilor ce intră în contact cu sistemul de justiţie, pentru crearea unei justiţii prietenoase în Republica Moldova.
În această perioadă, polițiștii au desfăşurat 1437 întruniri cu părinții elevilor din cadrul instituţiilor de învăţământ preuniversitar din ţară.
În cadrul acestor întruniri, 43547 de părinţi (reprezentanţi legali) au fost sensibilizaţi referitor la drepturile copilului când sunt în contact cu legea, fiind în calitate de victimă, martor şi bănuit de savîrşirea unei infracţiuni/contravenţii, înaintîndu-le recomandări pentru sporirea vigilenţei asupra copiilor, în special, când sunt lipsiţi de supraveghere şi necesitatea îndeplinirii obligaţiilor de întreţinere, de educare şi de instruire a acestora.
În acest sens, Inspectoratul General al Poliţiei, recomandă părinţilor, reprezentanţilor legali şi tutelelor/curatelelor:
– manifestaţi grijă faţă de orice succes sau eşec al copilului;
– asiguraţi în familie un climat afectiv în care predomină buna înţelegere;
– asiguraţi un dialog permanent cu copilul;
– atunci cînd observaţi o schimbare negativă în comportamentul copilului dumneavoastră, motivaţi-l pentru rezolvarea în comun a problemei cu care se confruntă;
– supravegheaţi permanent copiii Dumneavoastră;
– supravegheaţi cu cine comunică pe reţelele de socializare, ce site-uri accesează şi utilizează.
Adrian Platon